Ontologia animală și etologia filosofică

- după Roberto Marchesini -

I. Postumanismul lui Roberto Marchesini

Ce este postumanismul? Mai degrabă decât o filosofie, postumanismul este o abordare atotcuprinzătoare a vieții: este un mod de a gândi și de a trăi lumea care este profund imanent, profund înrădăcinat în experiență și în modul în care lumea se exprimă în forme umane și non-umane. Prin urmare, postumanismul îmbrățișează viața ca întreg.

Alături de autoare precum Donna Haraway și Rosi Braidotti, Roberto Marchesini este una dintre cele mai importante voci ale postumanismului. Este un etolog și filosof italian, fondator a Centrului pentru Studiul Filosofiei Postumaniste și al SIUA, Școala pentru Interacțiunea Om-Animal din Bologna. De asemenea, este recunoscut ca unul dintre inițiatorii zooantropologiei, știința care studiază contribuția pe care animalele non-umane au adus-o la dezvoltarea a ceea ce numim cultură.

O mare parte din munca lui Marchesini urmărește să demonstreze că omul poate fi înțeles cel mai bine printr-o ontologie a animalității care are ca punct de plecare fenomenologia vieții. Pentru Marchesini, considerarea omului ca fiind o excepție în fenomenologia vieții în general, și a condiției animale în special, este o greșeală epistemologică gravă. El crede în necesitatea unei revizuiri radicale a paradigmei epistemologice tradiționale a omului, pornind de la o subversiune a două repere ale antropologiei tradiționale: (1) mitul incompletitudinii umane, și anume ideea că tehnologia compensează lipsa atributelor naturale (de exemplu, aripi, blană, gheare, înotătoare etc.), care face ca alte animale să fie pe deplin capabile să facă față mediului în care trăiesc, și (2) mitul purității umane, și anume ideea că există o esență umană independentă de influența mediului.

Digital portrait of a man (Roberto Marchesini) in white pencil on a black background. He is looking at the viewer, his blue eyeglasses are hanging on his neck and he has two white birds on his shoulder. Around him are blue and turquoise vines.

II. Depășirea mitului incompletitudinii și al purității

Mitul incompletitudinii umane se bazează pe lectura lui Platon a mitului grec al lui Prometeu și Epimeteu din Protagoras. Potrivit acestui mit, lui Epimeteu i-a fost încredințată acordarea de talente tuturor creaturilor pământești. Din cauza lipsei sale de previziune, însă, a rămas fără calități exact când a venit rândul oamenilor. Goală și lipsită de resurse, omenirea a fost salvată în acest moment de Prometeu, fratele lui Epimeteu. Prometeu a furat cunoștințele tehnice și focul de la zei și le-a dat oamenilor. Aceștia au devenit astfel echipați pentru viața pe pământ și au reușit să supună restul lumii vii. Marchesini contestă acest mit prin răsturnarea ipotezelor sale. El crede că, în loc să fie deficitari în talente naturale, oamenii le au din belșug. Într-adevăr, această bogăție în talente este cea care a facilitat legătura relațională a oamenilor cu lumea, ceea ce a devenit cunoscut sub numele de "cultură".

Aici Marchesini demontează și mitul purității umane. Răsturnarea mitului incompletitudinii înseamnă refuzul de a vedea cultura ca pe o compensație pentru goliciunea originară a speciei umane. Considerarea omului ca fiind în mod natural bogat în talente implică faptul că dispune de resurse abundente pentru a se acomoda cu lumea, pentru a putea face față și a se armoniza cu mediul înconjurător. Prin urmare, omul se contopește cu lumea într-o asemenea măsură încât devine imposibil de spus unde se termină omul și unde începe alteritatea. Acest proces nesfârșit de construire a relațiilor, în care pragul întâlnirii omului cu alteritatea, fie că este vorba de animale non-umane sau de tehnologie, este împins tot mai departe, face ca atributele umane să fie orice altceva decât pure sau esențiale: ele sunt rodul hibridizării și al contaminării.

An illustration separated in two frames by Greek motifs. The first frame, to the left, shows a hand coming from the sky, bestowing orange zebra stripes on a non-human animal. The second frame shows a man kneeling with a torch in his hand under a super-sized golden hand that holds fire. Dashes of green-turquoise grass lay at the feet of both beings in the two frames, while white and yellow stars, and two moons occupy the skies. There’s also a blue butterfly with a white eyes motif, above the first hand.

III. O filozofie a relaționării

Prin răsturnarea miturilor incompletitudinii și purității umane, se prăbușesc barierele care obișnuiau să separe oamenii de animale și natura de cultură. Cele două consecințe cele mai importante ale acestei revoluții epistemologice sunt că omul încetează să mai fie considerat măsura lumii și a tuturor celorlalte animale și încetează să mai fie privit ca vârful evoluției. Omul nu este nici pur, nici autosuficient. Nu există o esență umană care să ne deosebească de non-umani, pentru că nu există nimic care să preexiste relațiilor în sine. Deoarece toate relațiile sunt ontologic fluide, în devenire, transformatoare și transformative, mai degrabă decât fixe, definite și clare, toate dualismele se destramă: fenomenologia vieții se bazează pe reciprocitate, pe schimb, pe principiul ospitalității și pe deschiderea către șansă și schimbare.

Ca postumanist, Marchesini nu a omis niciodată să își recunoască datoria față de evoluționismul lui Darwin și de revelația acestuia că, departe de a fi special, omul este, la fel ca toate celelalte animale, pur și simplu specializat. Pentru Marchesini, a fi animal este una dintre posibilele declinări ale ființei vii, iar a fi uman una dintre posibilele declinări ale animalității. Cu alte cuvinte, a fi animal este ca un verb care poate fi declinat în diferite forme: a fi om, a fi câine, a fi pește, a fi pasăre, și așa mai departe de-a lungul taxonomiei diferitelor specii.

Așa se explică de ce Marchesini a devenit cunoscut ca filosof al relației și postulator al ontologiei animalității..

A stylized tree-of-life drawing that demystifies the myth of human evolution as advancement, showing the species homo sapiens as just one form of life among many others: birds, mushrooms, a giraffe, a bear, insects, an octopus, a T-Rex dinosaur, drawn in orange color, a shark, a snake, a sunflower and other flowers and trees and starfish and cells drawn in turquoise and blue, a dog, other mushrooms and sponges drawn in yellow.

IV. Cele patru principii ale ontologiei animalelor

Ontologia animală a lui Marchesini se bazează pe patru principii fundamentale:

  • Primul, diacronia, se referă la faptul că viața implică întotdeauna, în termeni darwinieni, moștenirea a ceva. Atunci când se naște, un individ nu este aruncat în viață, ci poartă cu el - am putea spune că îmbracă - amintirile strămoșilor săi biologici. Acestea nu sunt doar trăsăturile moștenite de la părinții și bunicii săi, ci și de la speciile care l-au precedat: mamifere, reptile, pești etc. Așadar, fiecare naștere este, în cele din urmă, o re-naștere; nu în termeni religioși, însă, ci în ceea ce privește pregătirea pentru viață, pentru a se putea baza pe resursele moștenite.
  • Cel de-al doilea principiu, heteronomia, se referă la faptul că fiecare formă de viață se sprijină pe elemente extrinseci, elemente care sunt în afara corpului entității, dar care sunt indispensabile pentru existența acesteia: corpul le așteaptă. De exemplu, plămânii unui om se așteaptă la oxigenul din aer, în timp ce branhiile unui pește la oxigenul din apă. Orice formă de viață se corelează cu ceva din afara ei, ceva fără de care nu ar lua forma pe care o ia. Departe de a exprima o esență, viața se configurează în raport cu altceva, care, cumva, îi explică existența. Heteronomia creează așteptări. Aceste așteptări sunt ceea ce Marchesini numește moșteniri.
  • Cel de-al treilea principiu, teleoforia, se referă la faptul că viața are un țel intrinsec și un scop; viața nu este un mecanism, nu funcționează ca un algoritm. Acest scop și această finalitate intrinsecă este ceea ce conduce toate entitățile vii. La fel ca Henry Bergson, Marchesini consideră că un impuls vital străbate animalele și plantele: este impulsul care declanșează dezvoltarea biografică a acestora, îndemnându-le să caute oportunități de exprimare în lume și oportunități de a se depăși pe ele însele.
  • Ultimul principiu, simpoiesis, se referă la contribuția alterității la dezvoltarea trăsăturilor unui individ sau ale unei specii. Viața este ca un tort alcătuit din diferite straturi, în care fiecare strat reprezintă desfășurarea unei alianțe. Simpoiesis presupune crearea de alianțe la mai multe niveluri ale vieții, de la cea mai simplă alianță dintre proteinele și acidul nucleic dintr-o celulă, până la cele mai complexe alianțe dintre organismele din interiorul biosferei. Cu alte cuvinte, simpoiesis este principiul care face din viață un proces de co-creație ai cărui participanți nu numai că se influențează și se modelează reciproc, dar tind să se agregheze și să evolueze în compuși din ce în ce mai mari.
„The first one: Diachrony” Illustration of the first principle in yellow and white lines, showing a cracked egg from which a chick emerges.
„The third principle: Teleophoria” An ant drawn in orange and white lines carrying a piece of a huge turquoise leaf over her head, all by herself.
„The second principle: Heteronomy” A shark drawn in blue and turquoise lines on a black background, breathing underwater. Bubbles abound.
„The last principle: Sympoiesis” A slice of the cake of life, showing layers of cells and nuclei, drawn in orange and white, with a DNA strand piercing the middle of the slice, all hovering in white small clouds over a black background.

V. Metapredicatele animalității și posibilitatea unor noi deveniri

Cele patru principii explorate anterior (diacronia, heteronomia, teleoforia, și simpoiesis) sunt premisele a ceea ce Marchesini numește metapredicatele animalității, și anume trăsăturile comune împărtășite de toate animalele. Metapredicatele constituie substratul condiției animale, ceea ce unește umanii și non-umanii deopotrivă. Marchesini identifică cinci metapredicate: experiența, peripateza, copula, simțirea și semioza.

  • Experiența constă în faptul că amintirile filogenetice, pe care Marchesini le numește ceea-ce-fusese-deja-acolo, facilitează recunoașterea și interacțiunea unui animal cu lumea, dar ajută și la crearea unui sine individual. Într-adevăr, experiența stă la baza însușirii de către un individ a conținuturilor din lume, conținuturi care, devenind proprii, creează subiectivitate; experiența implică, de asemenea, faptul că toate animalele sunt creative, deoarece pot face față marjei de noutate inerente tuturor situațiilor.
  • Peripatesis este tendința de a se transcende pe sine, principiul care stă la baza mișcării continue a subiectului în lume pentru a se dezvolta și a se depăși.
  • Copula este faptul că toate animalele sunt purtătoare de interese intrinseci: dirijate de dorință, ele își petrec viața în căutare de oportunități pentru a exprima motivațiile și emoțiile cu care vin în lume și se scufundă înapoi în ea.
  • Simțirea nu este doar capacitatea de a simți durerea, ci și impulsul spre plăcere: este principiul hedonist care stă la baza condiției animale.
  • Și, în sfârșit, semioza, este atribuirea de semnificație lucrurilor.

Cele cinci metapredicate sunt o declinare a fenomenologiei vieții, pe care o numim "a fi animal". Aceasta înseamnă că ele se regăsesc în toate formele de animalitate. Prin urmare, facem o eroare de perspectivă ori de câte ori comparăm alte specii cu cea umană: considerându-l pe om ca parametru universal, îl plasăm greșit în genealogia celor vii. În arborele genealogic al vieții, animalitatea este doar una dintre ramuri, care se ramifică mai departe în oameni, maimuțe, canide, bovine și așa mai departe. Prin urmare, în cadrul ontologiei animalității, oamenii nu sunt mai presus de restul speciilor de animale. Ei se află de-a lungul și de-a latul acestora, pe o scară orizontală și nu verticală. Acest lucru nu înseamnă negarea specificităților oamenilor, cum ar fi marea creativitate și imaginație, ci recunoașterea faptului că ele aparțin nivelului predicativ mai degrabă decât metapredicativ al animalității. Nivelul predicativ, cu alte cuvinte, este ceea ce face din om, sau din orice alt animal, un anumit tip de animal, în timp ce nivelul metapredicativ semnifică baza condiției animale, ceea ce toate animalele au în comun.

Antropocentrismul se prăbușește. Animalele umane și cele non-umane sunt atât similare, cât și diferite. Suficient de asemănătoare pentru a popula această planetă, a mânca, a se reproduce și a căuta plăcerea; suficient de diferite pentru a se inspira reciproc, a se modifica reciproc, a se adapta și a crea noi moduri de viață și de a fi. Umanii au întâlnit non-umani pe o graniță din care au apărut noi posibilități de a fi. Observând păsările, susține Marchesini, oamenii și-au dat seama că zborul este posibil; astfel, au dobândit o nouă dimensiune existențială chiar înainte de a învăța să zboare ei înșiși. Așa s-a născut așa-numita cultură. Cultura nu este o emanație a umanului, ci fructul întâlnirii epifanice cu non-umanul. Acesta este modul în care speciile (inclusiv oamenii) au evoluat și continuă să evolueze. Ele nu sunt stabilite pentru totdeauna. Evoluția este întotdeauna o co-evoluție, rezultatul unor întâlniri întâmplătoare, imprevizibile, al influențelor și contaminărilor reciproce.

A rich jungle scene with tree trunks and tropical plants, drawn in yellows, oranges and teals, showing a snake (top middle), a tiger (center scene), a monkey (top left), a toucan (top right), a tapir (under the monkey, behind a tree) and a human facing away from the viewer and towards the other animals, dressed in a camouflage hoodie, in the foreground. All species are looking at each other in a sequence, being inspired or reacting to one another’s presence.

VI. Subiectivitatea animală și nașterea etologiei filosofice

În ontologia lui Marchesini, animalitatea devine o condiție deschisă, care nu mai este limitată la modele fixe, fie moștenite (ca în darwinism), fie învățate din exterior (ca în behaviorism). Aceasta este o experiență eliberatoare. Trăsăturile nu sunt niciodată date, ci întotdeauna virtuale, deschise devenirii; ele nu sunt universale și veșnic valabile, sculptate în piatră, dar sunt posibile, potențial existente, apariția lor depinzând de tipul de întâlniri, deci de tipul de relații, pe care ființele vii le stabilesc cu alteritatea, fie că este vorba de mediul lor, de alte forme de viață sau de alți indivizi. Viața este generoasă și bogată, îmbelșugată și abundentă, caracterizată de o exuberanță de căi ontopoietice posibile. Ca urmare, viața nu este niciodată o simplă recapitulare a moștenirii sale, repetarea trăsăturilor moștenite și manifestarea unor moșteniri: ea conține întotdeauna un element de creativitate și inovație. Întrucât situațiile nu sunt niciodată la fel, există întotdeauna o marjă de noutate care face apel la singularitatea creatoare.

În cadrul acestei viziuni asupra animalității apare un nou model de subiectivitate care îl contestă pe cel tradițional bazat exclusiv pe rațiune, cunoaștere și conștiință. În cea mai recentă carte a sa, The Creative Animal (2022), Marchesini continuă proiectul inaugurat în lucrarea Etologia filosofica (2016) și expune patru niveluri de subiectivitate neierarhizate. Aceste planuri se integrează reciproc și pot fi mai mult sau mai puțin prezente la subiecți diferiți sau în momente diferite din viața unui subiect. Acestea sunt agentivitatea, afectivitatea, conștiința și mintea.

  • Agentivitatea este capacitatea de a percepe lumea, de a acționa asupra ei și de a reacționa la ea pe baza propriilor percepții. Departe de a fi mecanic, animalul răspunde la lume în moduri care sunt întotdeauna dialectice, noi, unice și irepetabile, la fel ca stimulii oferiți de lume. Cu alte cuvinte, animalele își reinterpretează moștenirea filogenetică, ceea ce istoria le-a imprimat, în moduri inovatoare - astfel încât subiectivitatea nu este niciodată ceva dat, ci apare prin intermediul unui dialog constant cu lumea.
  • Afectivitatea este faptul de a fi purtător de emoții și motivații, adică de interese aprinse de dorință, forța care propulsează animalul în lume. Deși modelată de istoria filogenetică a individului, dorința este deschisă pentru a fi modelată și transformată în continuare de viitoarele întâlniri oferite de lume.
  • Conștiința este capacitatea de a fi conștient de ceea ce se întâmplă și de a reflecta asupra întâmplării; considerată cândva testul de bază pentru subiectivitate, conștiința se dovedește a fi doar unul dintre elementele acesteia. Marchesini subliniază faptul că acțiunile umane nu sunt întotdeauna realizate în mod conștient și că oamenii nu sunt conștienți nici atunci când dorm. Acest lucru nu îi privează însă de subiectivitate. Marchesini compară conștiința cu lumina pe care o aprindem pentru a ilumina o cameră întunecată: aceasta ne permite să vedem obiectele din cameră, dar nu le creează. Pentru ca lumina conștiinței să lumineze ceva, obiectul, adică subiectivitatea, trebuie să fie deja acolo.
  • Mintea e pentru subiectivitate ceea ce rețeta e pentru o prăjitură: pentru a face o prăjitură, nu este suficient să avem ingredientele potrivite, ci trebuie să știm cum să le combinăm. Așadar, mintea combină și integrează toate elementele perceptuale, reprezentaționale și cognitive ale subiectivității și le conferă o unitate, ceea ce numim individ. Mintea este cea din care se naște subiectivitatea individuală.

Singularitatea nu este, așadar, rodul unei moșteniri sau al unui proces de purificare, ci rezultatul unei întâlniri prin care apare individualitatea. Acest sistem complex de relații este ceea ce face ca fiecare animal, indiferent de specie, să fie mai degrabă un subiect decât un obiect, deținător de interese, care au valoare în sine pentru că au valoare pentru acel sine particular și irepetabil. Subiectivitatea nu poate fi discutată în termeni de totul sau nimic, ci în termeni de elemente care sunt prezente într-o măsură mai mare sau mai mică. Modul în care un câine este un subiect este diferit de modul în care o albină este un subiect. În cele din urmă, odată cu prăbușirea modelului mecanicist, animalul, care nu mai este o contraparte a omului, cuprinde omul însuși. Aici, alături de restul speciilor vii, omul devine și el obiect de studiu și de reflecție al unei noi discipline, pe care Marchesini o numește etologie filosofică.

A happy dog with her tongue out, drawn in white, orange and yellow, over a black background. Above her stands a bee, a bird and a jellyfish, and all of them are surrounded by trees and clouds and rivers drawn in teal and blue, and by white stars and a fish constellation.

Realizare

Scriitoare și Naratoare: Cosetta Veronese

Regizor, Editor de Script, Video, Sunet și Muzică, și Narator: Aron Nor

Regizoare artistică și Ilustratoare: Mina Mimosa

Naratorx și Editorx de Script: M. Martelli

Bibliografie selectată în limba engleză

Bussolini, Jeffrey, Buchanan, Brett și Matthew Chrulew eds. The Philosophical Ethology of Roberto Marchesini. London: Rutledge 2017.

Marchesini, Roberto. Over the human. Post-humanism and the Concept of Animal Epiphany. Cham: Springer, 2017.

Marchesini, Roberto. Dialogo Ergo Sum. My Pathway into Posthumanities. Charlottesville: University of Virginia Press, 2018.

Marchesini, Roberto. Beyond Anthropocentrism: Thoughts for a post-human philosophy. Sesto San Giovanni: Mimesis International, 2018.

Marchesini, Roberto și Marco Celentano. Critical Ethology and Post-Anthropocentric Ethics. Cham: Springer, 2021.

Marchesini, Roberto. The Creative Animal: How Every Animal Builds its Own Existence. Cham: Palgrave Macmillan, 2022.