Separarea dintre oameni și animale, nu cu mult timp în urmă susținută puternic de gândirea occidentală, se prăbușește încet (Calarco, 2015, p. 6). Această observație care se află la începutul cărții lui Matthew Calarco, „Thinking Through Animals: Identity, Difference, Indistinction” marchează un moment particular în care ne aflăm (Calarco, 2015). Deși mulți filosofi, de-a lungul timpului, au pledat cu tărie pentru o distincție clară între oameni și animale, un astfel de proiect nu mai poate fi susținut. Prejudecățile noastre cu privire la cât de "speciali" sunt oamenii se evaporă pe măsură ce tot mai multe studii empirice, susținute de poziții ontologice și normative, oferă un punct de vedere contrar. Nenumărate dovezi științifice și exemple anecdotice apar constant în articole academice și chiar și în presa populară, demonstrând că animalele non-umane posedă, în grade diferite, multe dintre capacitățile despre care se credea în mod obișnuit că sunt caracteristice ființelor umane (p. 6). În vederea acestui lucru, Calarco subliniază faptul că, presupunând o distincție fermă între om și animal, filosofia occidentală a eșuat, de cele mai multe ori, să se ridice la înălțimea idealurilor sale, neglijând profund chestiunile animale (p. 11).

Mai are astăzi sens o distincție clară între două grupuri omogene? Sau există alte modalități de a aborda această problemă?

Matthew Calarco oferă cititorilor săi o introducere esențială asupra câtorva abordări filosofice diferite care pot fi adoptate pentru a reflecta asupra distincției om/animal și asupra chestiunilor animale. Potrivit acestuia, putem identifica și vorbi în special de trei direcții principale: identitatea, diferența, și indistincția. În secțiunile următoare, vom examina acestea mai în detaliu, iar la final vom explora unde ne-ar putea duce abordarea preferată de Calarco.

Paradigma identității subliniază un aspect fundamental a vieților noastre umane și non-umane. Influențați în parte de biologia evoluționistă, filosofii din această paradigmă susțin că nu există o ruptură solidă și clară între oameni și animale, așa cum apare adesea în gândirea occidentală (p. 11). Astfel, primul aspect al acestei abordări este afirmarea unei continuități esențiale între capacitățile și trăsăturile umane și cele animale. Această continuitate se bazează pe intuițiile lui Charles Darwin potrivit cărora nu există diferențe categorice între specii, ci doar diferențe graduale (pp. 11-12).

Al doilea aspect al abordării identității este principiul "considerării egale a intereselor"" (p. 13). Acest principiu semnifică faptul că, dacă un animal are interese, ar trebui să le luăm în considerare și că nu sunt necesare alte justificări pentru a trata în mod etic ființele capabile de a simți (p. 13). Astfel, "ființele care sunt identice sau fundamental similare în moduri etice relevante merită o considerație identică sau fundamental similară" (p. 14). 

În cadrul abordării identității, actul de a suprima interesele altor animale pe motiv că acestea nu fac parte din specia dominantă este considerată o prejudecată nejustificată (p. 14). Urmărind acest raționament, abordarea identității încearcă să conteste speciismul, care este în general considerat, în acest cadru, ca o formă de discriminare irațională (p. 14). Accentul principal este adesea pus pe obiceiurile individuale de consum, dar există cazuri în care atenția este îndreptată către probleme structurale (p. 21). Unix dintre gânditorx bine cunoscutx care operează în cadrul abordării identitare sunt Peter Singer, Tom Regan și Paola Cavalieri. Cu totx susțin că asemănările evolutive ne cer să luăm în considerare o etică mai egalitară. 

Această metodă de a privi chestiunile animale a pus bazele multor inițiative legislative, precum și multor organizații pentru drepturile și bunăstarea animalelor (p. 21). De exemplu, The Great Ape Project încearcă să extindă unele dintre drepturile negative de bază pe care le au oamenii, cum ar fi dreptul de a nu fi ucis, ținut în captivitate sau torturat, la primatele mari. Abordarea identitară a contribuit în multe feluri la discursul politic mai larg din jurul chestiunilor animale, dar nu este lipsită de limitări. 

Contrar abordării identității, paradigma diferenței urmărește să elaboreze o filosofie pro-animal care nu se bazează pe noțiunea de continuitate și similaritate, ci pe valorificarea diferențelor și a singularității noastre individuale (p. 28). Printre unx dintre filosofx care lucrează cu această abordare, se pot menționa Jacques Derrida, Judith Butler și Cary Wolfe. Potrivit lui Matthew Calarco, există două aspecte esențiale care îi caracterizează: o atitudine critică față de umanism și o etică a alterității (p. 29). Prima conduce la o ontologie relațională, a doua la ideea că etica apare din înfruntarea singularității altor ființe (p. 33).

Abordarea diferenței începe cu o atitudine critică față de apropierea animalelor non-umane de un model mult prea uman a ceea ce înseamă să fi o persoană pentru a fi inclus. Astfel, umanismul este chestionat în totalitate (p. 29). Ideile despre natura și identitatea umană sunt toate sub radar, forțându-ne să ne gândim critic la rețelele sociale, istorice, economice și culturale în care ne aflăm, care au modelat profund oamenii și noțiunile noastre despre cine suntem (p. 30). Urmărindu-l pe Calarco, putem spune că, în cadrul acestei abordări, oamenii sunt văzuți ca ființe relaționale și istorice, în loc de a avea o esență fixă (p. 31). 

În consecință, individul este reconfigurat ca o existență unică, cât și fluctuantă, într-un ocean vast de relații (p. 31). Fiecare ființă este ilustrată ca un Celălalt particular și singular (p. 31). Calarco susține că această singularitate a individului pavează drumul înspre o etică a animalului diferită, care nu se bazează pe asemănări, ci mai degrabă pe o întâlnire cu Alții complet diferiți. Această întâlnire se află în centrul eticii diferenței. Atunci când ne confruntăm cu stranietatea celorlalți, există o posibilitate ca o astfel de experiență să rămână cu noi, modelându-ne să ne vedem pe noi înșine și acțiunile noastre dintr-un total alt unghi (pp. 31-32). Calarco se referă la această întâlnire ca o "chemare a Celuilalt", instigată de faptul că suntem aruncați printre alte ființe (p. 32).

Distincția om/animal, văzută prin prisma continuității în abordarea identității, merge pe o cale diferită în cadrul abordării diferenței. În schimbul insistării asupra continuității dintre animale și oameni, se susține că ființele atribuite acestor categorii nu pot fi puse laolaltă în două grupuri omogene (p. 37). Acest lucru se datorează faptului că implicita categorie a Animalului și cea a Omului conține o diversitate bogată și enormă de ființe care întruchipează tot felul de particularități (pp. 37-38). Viața animală și umană este, în această perspectivă, intrinsec diversă, conținând tot felul de distincții subtile care ar trebui să fie văzute, recunoscute și lăsate să se dezvolte (p. 38; p. 41). Astfel, categoria Animalului nu poate fi atribuită unei stări inferioare, esențializată printr-o comparație îngustă și selectivă cu anumite capacități umane (p. 37).