Eliberare totală

 – Împărțind pâine până când vom fi liberi –

Realizare

Regizor, Editor și Narator – Aron Nor

Scriitorx și Naratoare – M. Martelli

Director Artistic și Ilustratoare – Mina Mimosa

Muzică de Andrea Penso / Invisibilia editions

Piesă de final – Revolution by Eva Meijer

Transcriere video

Imaginează-ți o masă. Patru picioare, o față de masă cu flori întinsă peste ea. Farfurii și tacâmuri strălucitoare. Un castron mare în mijloc, aburind cu supă, înconjurat de platouri cu mâncare suculentă. Tatăl stă jos. Unchiul toarnă băuturile. Unii râd, alții dau mai departe condimentele. Vorbesc, discuții oarecare. Poate că cineva spune ceva puțin nepotrivit, puțin „problematic”... ceilalți ignoră, păstrând buna dispoziție. Nimeni nu vrea să strice atmosfera, nu-i așa? Este și desert. Mama îl aduce. Copiii își ling degetele, atât de bun este! Se aude clinchetul paharelor?

Această bucurie, această abundență, ți se pare și ție stranie?

Nu e nevoie să ți se spună: deja știi. Fiecare serie de acțiuni, fiecare configurație materială conține în sine atât de multe lucruri. Trage de un fir și desfă-l:

Masa. Cine a pregătit-o? Cine a gătit mâncarea? Cine a făcut această muncă și cum a fost recunoscută, dacă a fost recunoscută? Mergi mai departe. Mâncarea, cine a ambalat-o? Cine a livrat-o de la locul unde a fost cultivată? Pe ce drumuri, peste ce granițe? Cine a cules-o sau, dacă „ea” avea inimă, cine a ucis-o... pentru ca tu să poți mânca? Dacă „ea” era o parte din cineva, cine era acea persoană? Și cine a câștigat cel mai mult din acest proces?

Viețile noastre strâns legate într-o lume capitalistă globalizată vorbesc cu o mie de voci - la fiecare masă, în fiecare călătorie, în fiecare clădire și instituție, există putere care trebuie dezlegată, privilegii care trebuie luate în considerare, istorii care trebuie dezgropate.

Începem această explorare a eliberării totale cu scena banală a unei cine în familie. O masă și oamenii din jurul ei. Începem astfel pentru a face referire la acele spații din viața noastră care ne hrănesc, care ne susțin trupurile și spiritele. Pentru a observa cum, chiar și în acele momente, există tensiune, zumzet în aer, care ne conectează la toate și la toți ceilalți.

Un principiu ecofeminist fundamental ar fi recunoașterea faptului că suntem în relație atât cu cei apropiați nouă, cât și cu ființele și lucrurile îndepărtate. Un principiu anarhist fundamental ar fi contestarea ierarhiilor în care suntem prinși – să le vedem și să ne opunem lor. Un principiu anticapitalist fundamental ar fi acela de a privi istoria și prezentul din perspectiva muncitorilor care fac totul posibil. Dar pentru a ne ancora pe calea către eliberarea totală ar fi nevoie de mai mult, ar fi nevoie de „o etică a justiției și a antiopresiunii care să includă oamenii, animalele non-umane și ecosistemele”, așa cum scrie sociologul David Pellow în analiza sa asupra acestui concept.[1] Un singur fir de principii nu este suficient, trebuie să fim capabili să țesem între mișcări - pentru a manifesta ceea ce Angela Davis, activistă anti-rasistă și socialistă, numește „intersecționalitatea luptelor”.[2]

Masa este ușor de privit. Ai stat la o masă. Știi cum este aranjată. Ai crescut în jurul ei, poate în bucătăria mamei tale. Probabil că este a mamei tale, a bunicii tale sau a altei femei, deoarece femeile fac cea mai mare parte a muncii reproductive la nivel mondial – acea muncă care rareori este numită muncă, acea muncă care permite lucrătorului să se întoarcă la „slujba” sa reală, acea muncă care, dacă ar înceta, ar prăbuși lumea în urma sa.[3]

Masa este pusă pentru că cineva a făcut-o. Să presupunem ceva: că trăiești într-un stat național prins în încurcăturile capitalismului neoliberal. Că masa la care stai este din lemn, provenit din păduri decimate, uneori legal, alteori ilegal. Dacă este o masă IKEA, există o mare probabilitate ca lemnul să provină din regiunea noastră - România.[4] Imaginează-ți un blat frumos din stejar, provenit dintr-o pădure veche, care adăpostește urși bruni, râși și lupi.[5] Acum, casa lor este în casa ta. Dar nu este vina ta, nu-i așa? Statul ar putea proteja mai bine „zonele naturale” dacă nu ar fi atât de strâns legat de forțele pieței. Într-adevăr, mulți anarhiști susțin că funcția statului este, tocmai, aceea de a proteja proprietatea privată și de a colabora strâns cu capitaliștii.[6] Asumându-și monopolul asupra violenței, statul decide cine este inclus și cine este exclus. Statul legalizează ceea ce este corect și ceea ce este greșit. Statul devine singurul actor legitim care protejează pe cei slabi sau pedepsește pe cei pe care îi consideră vinovați. Statul este cel care, prin deciziile sale privind fluxul de resurse și investiții, distribuie inegalitatea socială și permite distrugerea ecosistemelor. Activiștx precum Flower Bomb consideră statul ca fiind „antiteza eliberării – consolidând legi care utilizează forța fizică pentru a constrânge toate ființele să se conformeze”[7].

Statele exclud în mod obișnuit anumite ființe de la drepturi, constituindu-se adesea în conformitate cu narațiuni naționale rasiste și aproape întotdeauna invizibilizând animalele non-umane. Există multe exemple de state care încearcă să ordoneze „lumea naturală” în conformitate cu viziunea lor antropocentrică productivistă și să-și stabilească puterea prin dominarea terenurilor. Câteva exemple ar putea fi: îngrădirea bunurilor comune în Anglia secolului al XVIII-lea, introducerea speciilor non-native în colonialismul european din America sau practica larg răspândită a monoculturilor în agricultură și silvicultură.[8] Poate că vei înțelege cum, pentru cei care militează pentru eliberare totală, răspunsul la luptele noastre nu poate fi găsit nici în state, nici în capital. Masa așezată într-un apartament închiriat, pe o stradă asfaltată, într-un oraș poluat, sub un guvern care permite migranți doar ca să-i subplătească, într-o economie dură care dezavantajează structural pe unii pentru a-i privilegia pe alții, creând concurență și penurie sub pretextul meritocrației și eficienței... Aceasta nu este masa la care visăm. Nu este cina pe care o dorim.

Ce avem la cină? În așa-numitele țări dezvoltate (adică, de multe ori, țările colonizatoare), în casele clasei mijlocii și superioare, masa e plină de produse cumpărate de la supermarket, aduse de departe. E un sistem complex și, dacă ai fi un fel de extraterestru, te-ai pierde în el. Imaginează-ți aceste clădiri uriașe, fără lumină naturală, pline de culoare și de rafturi nesfârșite cu pungi de plastic colorate, fiecare conținând o variantă a ceea ce cauți. În zonele bogate, există variante nesfârșite: rafturile par să nu se mai termine. Biscuiți, biscuiți și iar biscuiți, cât vezi cu ochii. Grămezi de legume și fructe din toată lumea. Și pe măsură ce mergi prin frig, pregătindu-te să ajungi la frigidere, le găsești: rânduri și rânduri de sticle și cutii de lapte, brânzeturi de multe forme, ouă și piepturi, picioare și aripi, atâtea părți ale corpului încât nu le-ai putea gusta pe toate. Atât de multe bucăți de carne. Și totuși, într-o lume cu atât de multe opțiuni, unele sunt deja făcute pentru noi. Chiar și opțiunile vegane sunt uneori doar adaosuri, menite să aducă profit unei piețe atotcuprinzătoare, deoarece odată cu creșterea consumului de produse vegane la nivel mondial, a crescut și consumul de carne și lactate.[9] În multe locuri, consumul de „carne” la masă este considerat un indicator al dezvoltării.[10] Dar ce fel de dezvoltare este aceasta – către ce fel de lume? Defrișată în favoarea plantațiilor de monocultură de soia care devin furaje pentru vaci, poluată de deșeurile provenite de la abatoare și cu un climat din ce în ce mai instabil din cauza creșterii nivelului de CO2.

A avea privilegii este confortabil, până când nu mai este. Dar nu este vina ta, nu-i așa? Te-ai născut aici, ai luat ceea ce ți s-a dat. Poate că nu ai avut niciodată acces la multe lucruri, iar ceea ce ai, trebuie să iei. Așadar... ia! Ia mai mult și visează la mai mult. Mai mult, nu în sensul de rafturi nesfârșite, nu în sensul de pungi de plastic colorate. Mai mult, în sensul de altceva, un mai mult în care să încapi în toată plinătatea ta și în care să încapă și cele care nu sunt ca tine – alți oameni, alte animale, alte ființe și ecosisteme. Fără a fi distruse și fără a fi minimalizate. Putem visa la un mai mult care nu anihilează viețile altora?[11] Un anarhist anonim a spus odată că „eliberarea animalelor și a pământului nu poate fi abordată ulterior, tocmai pentru că eliberarea lor este revoluția. A da prioritate eliberării umane în detrimentul eliberării non-umane garantează că nu vom obține niciuna dintre ele”.[12]

Poate că nu ești de acord. Dar poți să stai în continuare la masă în pace, dacă ceea ce se află pe masă a fost crescut, născut și crescut doar pentru a fi ucis? Putem să mai numim asta eliberare dacă viețile unor ființe sunt controlate în totalitate, definite de utilitatea lor pentru alte ființe? Poate mâncarea care te hrănește să te hrănească cu adevărat, pe tine, nu doar corpul tău, ci întreaga ta ființă, dacă în acest proces distruge păduri și câmpuri, golește și acidifică oceanele, invalidează și traumatizează muncitorii?[13]

Vorbim despre eliberare totală pentru că vrem totul. Nu vrem ca unii să fie oprimați pentru eliberarea altora. Istoric, însă, conceptul a apărut în anii '90, în țara colonialistă și supremațistă albă cunoscută sub numele de Statele Unite ale Americii. Activiștii încercau să articuleze modalități de a uni eliberarea animalelor și a pământului cu mișcările de eliberare a oamenilor. Se organizau în celule informale, descentralizate, cu un proces decizional bazat pe consens sau democratic, și încercau să „combată toate formele de inegalitate și opresiune”. Cei patru piloni ai eliberării totale, potrivit lui Pellow, sunt „anarhismul, anticapitalismul, adoptarea tacticii acțiunii directe” și etica antiopresiune deja menționată, care include pe toți.[14] La acestea, definiția fundamentală a lui Steven Best ar sublinia importanța unei „politici de alianță cu alte mișcări pentru drepturi, justiție și eliberare care împărtășesc obiectivul comun de a demola toate sistemele de dominație ierarhică și de a reface societățile în conformitate cu noile imperative democratice și ecologice”.[15]  Activista Laura Schleifer adaugă că eliberarea totală nu se concentrează pe nevoile unui anumit grup asuprit, este influențată de multiple școli de gândire politică și încearcă întotdeauna să lucreze în solidaritate pentru eliberarea colectivă, mai degrabă decât să aibă aliați privilegiați care încearcă să ajute pe cei defavorizați să se ridice la nivelul status quo-ului.[16] Termenul în sine a fost folosit pentru prima dată de gânditorul marxist anticolonialist Franz Fanon, după cum arată scriitorii Sarat Colling, Sean Pearson și Alessandro Arrigoni. Urmând exemplul lui Fanon, ei adaugă că „eliberarea totală poate fi realizată numai printr-un angajament de distrugere a sistemului colonial prin rezistență armată și transformare radicală”.[17]

Eliberarea totală este, așadar, atât un cadru conceptual cu ajutorul căruia se pot demola construcțiile sociale care consolidează dominația, precum supremația albă și binaritatea om/animal, cât și o metodă; alegând rezistența, politica prefigurativă și acțiunea directă în locul lobby-ului și măsurilor politice. De exemplu, Frontul de Eliberare a Animalelor, o mișcare descentralizată apărută în Marea Britanie în anii '70 și o sursă de inspirație pentru adepții eliberării totale, are un ghid clar pentru oricine dorește să devină membru al unei celule de acțiune. Acesta presupune următoarele:

  • A provoca daune economice celor care profită de suferința și exploatarea animalelor.
  • A elibera animalele din locurile în care sunt maltratate, precum laboratoarele, fermele industriale, fermele de blană etc., și a le plasa în cămine bune, unde să poată trăi o viață naturală, fără suferință.
  • A dezvălui ororile și atrocitățile comise împotriva animalelor în spatele ușilor închise, prin acțiuni directe nonviolente și eliberări.
  • A lua toate măsurile de precauție necesare pentru a nu răni niciun animal, uman sau non-uman.
  • Orice grup de persoane care sunt vegetariene sau vegane și care întreprind acțiuni în conformitate cu liniile directoare ale ALF au dreptul să se considere parte a ALF.[18]

Din aceste câteva norme se poate observa că ALF nu așteaptă ca statul să decidă dacă alte animale sunt importante sau nu: ei le tratează ca pe niște persoane cu subiectivitate, acționând în favoarea libertății lor, chiar dacă asta înseamnă să se pună în pericol. Rod Coronado, un activist indigen american pentru eliberarea animalelor și protecția mediului, care a fost implicat în operațiuni împotriva industriei blănurilor, a declarat:

„Nu avem nicio obligație față de niciun guvern. Avem obligația de a proteja planeta care ne dă viață și generațiile viitoare. Respectarea legilor care sancționează distrugerea singurei noastre planete este o crimă fără precedent în istoria umanității și necesită refuz și rezistența activă”.[19]

Acțiunile sale au făcut parte din operațiunea multifazică „Bite Back”, o campanie a ALF care viza industria americană a blănurilor în anii '90.[20] Aceasta a cauzat prejudicii economice grave industriei blănurilor, care tortura în mod structural nurci și vidre. Atât de mult încât a fost modificată Legea privind protecția întreprinderilor din domeniul animalelor, o lege menită să incrimineze deteriorarea oricărei proprietăți a unei întreprinderi din domeniul animalelor.

Vezi, ce fac statele?

Toate ideile au o istorie, un punct de plecare. Ca atare, cadrul eliberării totale a apărut în special ca răspuns la mișcările pentru drepturile animalelor și pentru mediu, care nu puneau sub semnul întrebării elementele elitiste, patriarhale, rasiste și homofobe ale societății.[21] Ca orice altceva născut într-un context atât de opresiv, aceste „omisiuni” nu erau deloc improbabile. Mișcarea pentru drepturile animalelor nu este prima care „uită” de problemele pe care nu le abordează în mod direct. Poate că cel mai grav a fost atunci când mișcările ecologiste și pentru drepturile animalelor au căzut în retorica ecofascistă, îndreptând vina de la exploatarea structurală a resurselor către grupurile rasializate. Dar chiar și intențiile bune pot da greș: atunci când activiștii pentru drepturile animalelor fac comparații necritice între exploatarea animalelor și aducerea în sclavie a persoanelor de culoare, de exemplu, acest lucru poate fi văzut ca o modalitate de a se apropria în mod superficial de lupte și de a reinscripționa animalitatea asupra corpului persoanelor de culoare.[22] Dacă lupta persoanelor Black e să fie privită ca un exemplu, aceasta poate fi realizată prin colaborarea directă în spiritul reciprocității, așa cum o numește Angela Davis.[23] La fel cum au făcut activiștii anti-carcerari când au observat că FBI-ul acționa împotriva ambelor mișcări cu tactici similare, clasificând-o pe Assata Shakur drept „teroristă internă” cam în același timp în care lansau Operațiunea Backfire împotriva ALF și ELF.[24]  Văzând similitudini în lupta lor, au creat culturi de rezistență împotriva represiunii statului. Mai precis, când au înțeles că atât activiștii pentru eliberarea animalelor, cât și activiștii de culoare erau vizați de FBI și încarcerați, au început să creeze rețele de sprijin pentru prizonieri între mișcări. Pellow notează că acestea includ „Black Panther Party, the Black Liberation Army, mișcările anti-nucleare/pentru pace, independentiștii portoricani, Armata Națională de Eliberare Zapatistă, Mișcarea Indiană Americană și mișcările de rezistență indigene din America Latină”. Activiștii s-au angajat, de asemenea, în critica discursurilor despre „ecoterorism” și, pentru a se proteja, au început să practice mai serios „cultura securității”. În cele din urmă, represiunea statului în SUA pare să fi făcut clar diferitelor mișcări că trebuie să colaboreze. [25] Poate că asta e o masă bună la care să te așezi? Cea la care, dincolo de frică și diferențe, împarți pâinea, împărtășești strategii, înveți să supraviețuiești împreună.

Mai sunt multe lucrări teoretice de realizat pentru a înțelege cum faptul de a fi considerat „mai apropiat” de animalitate afectează diverse grupuri de persoane marginalizate sau rasializate, întrucât supremația umană este întotdeauna articulată pentru un anumit tip de om, nu pentru toți.[26] După cum observă filosoafa Black Syl Ko, trebuie să ne concentrăm în primul rând asupra modului în care este articulată această figură „umană”, realizând că nu este vorba despre introducerea forțată a conceptului de specie sau rasă în analiza noastră, ci despre analizarea modului în care acestea au fost întotdeauna deja împletite.[27] Și da, mai sunt multe de făcut pe teren, pentru a construi aceste rețele de solidaritate reciprocă între mișcări, diferențe și granițe.[28]

Deci, ce ne împiedică să punem masa aceea mai mare, mai lungă și mai sinuoasă? Poate că sarcina este prea mare? Ar trebui să începem... cu ceva mai mic?

În ciuda influenței sale asupra imaginației lumii occidentale, majoritatea oamenilor nu trăiesc în Statele Unite. Dacă vrem să ne familiarizăm cu eliberarea totală în propriile noastre spații, „trebuie să prețuim întotdeauna o diversitate de tactici și perspective”.[29] După cum scrie un anarhist anonim:

„Elementul esențial este pur și simplu faptul că proiectele legale și ilegale mențin legături strânse între ele, oferind astfel comunităților din prima linie sprijinul necesar pentru a merge mai departe, maximizând în același timp nivelul de implicare obținut prin opțiuni mai sigure.”[30]

Steven Best, de asemenea, oferă o critică usturătoare a pacifismului fundamentalist, considerând că acesta minimizează puterea unei mișcări și îi reduce posibilitățile. Văzând realitatea ca fiind „ambiguă, paradoxală, plină de dileme și adesea imposibil de decis” el propune „o metodă pragmatică, contextualistă și pluralistă (...) care maximizează posibilitățile de luptă și schimbare progresivă”.[31]

Analizând succesele și eșecurile mișcărilor anterioare, autorul anonim al broșurii intitulată „Eliberarea totală” observă că mișcările anarhiste sunt mai greu de reprimat de către stat, deoarece oricine poate face parte dintr-o celulă de acțiune directă, iar puțini oameni pot provoca daune economice semnificative dacă doresc acest lucru.[32] Cu toate acestea, ne avertizează să ne întrebăm: ce se întâmplă după o insurecție? El/ea spune că avem nevoie de „un fel de asigurare că revoluția nu va fi sfârșitul nostru”, cu scopul de a răspunde la întrebarea pusă de mulți dintre cex care nu cred în eliberarea totală: ce vom pune în locul sistemului pe care îl avem deja? Mulți dintre noi suferim din cauza lui, unii mai mult decât alții, dar el există. Pentru unii, funcționează. Pentru alții, aduce multe avantaje. De ce ar renunța la ele? El/ea scrie că:

„Extinderea limitelor luptei înseamnă stabilirea unor căi viabile de abandonare a sistemului, accesibile și sigure. Pe scurt, anarhia se extinde făcând-o trăibilă.[33]

Aici intervine politica prefigurativă. Ne putem dedica cu grație muncii lente de zi cu zi. Putem încerca să avem grijă de diversitatea vieții și să menținem legături de rudenie dincolo de specii, așa cum ne îndeamnă Angela Balzano, urmând exemplul Donnei Haraway.[34] Există multe sarcini neeroice care contribuie la consolidarea comunităților, de la curățarea cartofilor pentru inițiativa Food Not Bombs, lipirea afișelor pentru un fond de ajutor reciproc, îngrijirea plantelor dintr-o grădină comunitară, transportul compostului de aici acolo, până la organizarea de ateliere DIY, biblioteci de unelte și multe altele. Le-ai văzut în jur, nu sunt neobișnuite sau greu de realizat. De îndată ce le vedem ca parte a unei rețele de construire a alternativelor la sistemul capitalist de stat, putem întrezări cum am putea face lucrurile altfel. O mică întrezărire, adică. Poate prea mică? Abia o lumânare pe o masă înconjurată de râsete și prietenix. Poate cu un câine care doarme în apropiere. Fără vreun stăpân la vedere. Doar o pisică, ghemuită lângă el.

Ia un loc. Te simți mai confortabil acum? Sau mai degrabă îngrijoratx? Ai mai multă speranță sau la fel de mult pesimism? Da, trebuie să desfacem și să desfacem și să desfacem... până când putem face iar ceva nou. Și da, creăm și în timp ce distrugem, la fel ca râurile, învățăm când să curgem și când să scobim în obstacolele din calea noastră. Când să izbucnim și să spargem, când să schimbăm și să hrănim. Vorbim și acționăm în lauda muncii lente de supraviețuire în mijlocul haosului, încercând să ne construim visele în timp ce lumea se duce de râpă.

Inspiră-te din figurile luptătorilor de rezistență de pretutindeni, de la Ferguson la Palestina, de la Rojava la Chiapas, de la Africa de Sud la Algeria, de la Haiti la Filipine, de la Brazilia la Spania și multe altele.[35] Gândește-te, de asemenea, la animalele rebele, indivizi ale căror povești sunt narate de Jason Hribal, Sarat Colling, colectivul Resistenza Animale și alții.[36] Pentru început, să luăm exemplul lui Camilla, o vacă care a fugit de la o mică fermă din Toscana, a trăit în pădure până când a fost găsită din nou, închisă... și abia după multe presiuni, eliberată în cele din urmă. Imaginează-ți, pentru o clipă, cum ar fi să rătăcești prin pădure pentru prima dată, lumina soarelui împrăștiindu-se jucăuș pe măsură ce frunzele se sfărâmă sub copitele grele. Așa cum scrie activistul antispeciist Marco Reggio, primul pas este să-i observăm cu adevărat pe ceilalți cu care trebuie să fim în solidaritate. Fără paternalism, fără să le cerem să vorbească ca noi.[37]

În cazul animalelor non-umane, veganismul este doar un mic pas către recunoașterea personalității și demnității lor depline. Mai sunt multe de făcut pentru a ajunge la eliberare totală, deoarece eliberarea totală este o călătorie pe un drum deschis, care se ramifică la nesfârșit în noi direcții. Nu este vorba doar despre eliberarea celor ca tine și nu este vorba doar despre eliberarea animalelor non-umane. Asta ar fi imposibil. Totul este interconectat, îți amintești? Dar nu te teme, nu ești singurx pe această cale. Ne vom opri adesea să luăm masa când vom obosi, ca prietenix, tovarășix și specii însoțitoare. Atât pentru a râde, cât și pentru a plânge. Pentru a ne reface forțele. Pentru a visa, a organiza, a crea și a munci pentru eliberare.

Până când această masă se va descompune în Pământ. Până când și noi vom redeveni pământ.

 

Mulțumiri

Mulțumim mult lui Andrea Penso și Eva Meijer pentru că ne-au permis să includem compoziții muzicale și piese din albumele lor.

Mulțumiri speciale lui Raluca Panait, Nóra Ugron și G pentru sugestiile generoase privind textul. 

Acest video-eseu a primit în 2024 un mic grant numit „Jen Angel Anarchist Media Grant” din partea Agency și Institutului pentru Studii Anarhiste, pentru care suntem foarte recunoscători! De asemenea, suntem incredibil de recunoscători tuturor susținătorxlor noștri de pe Patreon, care continuă să ne sprijine și fără de care acest video nu ar fi fost posibil.

Note

[1] O mare parte din acest eseu se bazează pe cartea lui David Pellow. Vezi David Naguib Pellow, Total Liberation: The Power and Promise of Animal Rights and the Radical Earth Movement (Minneapolis: University of Minnesota Press, 2014).

[2] Angela Y. Davis, Freedom Is a Constant Struggle: Ferguson, Palestine, and the Foundations of a Movement, ed. Frank Barat (Chicago: Haymarket Books, 2016).

[3] Multe feministe și, în special, socialiste feministe au scris despre importanța esențială a muncii reproductive, o formă de muncă deseori realizată de femei și de alte persoane feminizate. Referința noastră aici este Angela Balzano. Angela Balzano, Per farla finita con la famiglia: Dall’aborto alle parentele postumane (Rome: Meltemi Editore, 2022).

[4] Greenpeace, “IKEA Furniture Destroys Some of Europe’s Last Remaining Ancient Forests,” press release, July 1, 2021, https://www.greenpeace.org/international/press-release/66349/ikea-furniture-destroys-some-of-europes-last-remaining-ancient-forests/.

[5] Environmental Investigation Agency, “IKEA’s Romanian Wood Sourcing Woes Highlight the Need for National Transparent Timber Traceability Systems Across Europe,” EIA Blog, March 15, 2021, https://eia.org/blog/ikeas-romanian-wood-sourcing-woes-highlight-the-need-for-national-transparent-timber-traceability-systems-across-europe/.

[6] Pellow.

[7] Flower Bomb, “Infinite Bloom: Anarchy Beyond Human Supremacy,” in Veganarchism: Making Veganism and Anarchism Dangerous Again, ed. Will Boisseau and Nathan Poirier (Active Distribution, 2024), 48.

[8] Acestea sunt câteva exemple pe care le-am găsit, dar pentru a citi despre modul în care statele au încercat să ordoneze lumea naturală și socială, puteți consulta James C. Scott, Seeing Like a State: How Certain Schemes to Improve the Human Condition Have Failed (New Haven: Yale University Press, 1998).

[9] Hannah Ritchie and Max Roser, “Meat Production,” Our World in Data, accessed May 30, 2025, https://ourworldindata.org/meat-production; Grand View Research, “Vegan Food Market Size, Share & Trends Analysis Report by Product, by Distribution Channel, by Region, and Segment Forecasts, 2021–2028,” accessed May 30, 2025, https://www.grandviewresearch.com/industry-analysis/vegan-food-market.

[10] Următorul articol menționează acest lucru într-o manieră critică: Lundström, Markus. “The Political Economy of Meat.” Journal of Agricultural and Environmental Ethics 32, no. 1 (February 2019): 95–104. https://doi.org/10.1007/s10806-019-09760-9.

[11] În urma întrebării lui Balzano, despre cum să (ne) (re)producem în mod diferit, după ce a întrebat „ce producem noi care dăunează celuilalt?”; Balzano, Per farla finita con la famiglia: Dall’aborto alle parentele postumane. Pentru un review in engleză al cărții, consultați Maria Martelli, „Multispecies tunes to making kin, not reproducing capitalism”, Posthum Journal https://posthum.ro/recenzii/maria-martelli-multispecies-tunes-to-making-kin-not-reproducing-capitalism/. 

[12] Anonymous, Total Liberation, 2nd ed. (London: Active Distribution, 2019) 34.

[13] Oscar Heanue, “For Slaughterhouse Workers, Physical Injuries Are Only the Beginning,” OnLabor, January 17, 2022, https://onlabor.org/for-slaughterhouse-workers-physical-injuries-are-only-the-beginning/; Pentru mai multe legături între dizabilitate și eliberarea animalelor, consultați Sunaura Taylor, Beasts of Burden: Animal and Disability Liberation (New York: The New Press, 2017).

[14] Pellow.

[15] Steven Best, The Politics of Total Liberation: Revolution for the 21st Century (New York: Palgrave Macmillan, 2014), 69 (ebook version).

[16] Roger Yates, “TOTAL LIBERATION: A HOLISTIC APPROACH TO HUMAN, EARTH, AND ANIMAL LIBERATION (H.E.A.L.) ,” YouTube video, 1:23:45, May 15, 2020, https://www.youtube.com/watch?v=Cj5-R69WKVw. Acesta este un interviu cu Laura Schleifer. Este important de menționat că ea a menționat, de asemenea, că cadrul TL este influențat de „Teoria critică a rasei, teoria queer, ecofeminismul, decolonizarea, ecologia profundă, ecologia socială” și multe altele, la care aș adăuga studiile despre nebunie, justiția pentru persoanele cu dizabilități și eliberarea copiilor.

[17] Referindu-se la Statele Unite, autorii notează, inspirați fiind și de Assata Shakur, că „dependența economică de un sistem neocolonial este o pseudo-libertate”. Sarat Colling, Sean Parson, and Alessandro Arrigoni, “Until All Are Free: Total Liberation Through Revolutionary Decolonization, Groundless Solidarity, and a Relationship Framework,” in Defining Critical Animal Studies: An Intersectional Social Justice Approach for Liberation, ed. Anthony J. Nocella II et al. (New York: Peter Lang, 2014), 51–73.

[18] Anthony J. Nocella II et al., eds., Defining Critical Animal Studies: An Intersectional Social Justice Approach for Liberation (New York: Peter Lang, 2014). Vă recomandăm să consultați și alte colecții ale lui Nocella, deoarece multe dintre ele abordează tema eliberării totale.

[19] Pellow.

[20] Vezi Cahill, Eileen, “‘Operation Bite Back”, 2024, https://bangsirieomma120.substack.com/p/operation-bite-back-review și povestea lui Rod Coronado din închisoare “THE FIRST TIME I SAW A FUR FARM:” http://sisis.nativeweb.org/sov/rod1fur.html.

[21] Pellow.

[22] Pellow. Pentru lecturi suplimentare, Claire Jean Kim a realizat o lucrare importantă în analiza politicii rasiale a animalității.

[23] Davis.

[24] Pellow.

[25] Pellow.

[26] Domeniul feminismului și al postumanismului critic susține acest lucru în mod constant, dar la fel fac și studiile critice asupra animalelor și unele cadre decoloniale.

[27] Syl Ko, “We can avoid the debate about comparing human and animal oppressions, if we simply make the right connections,” in Aphro-ism: Essays on Pop Culture, Feminism, and Black Veganism from Two Sisters, by Aph Ko and Syl Ko (New York: Lantern Books, 2017), 87.

[28] Autoarea acestui text a mai scris despre solidaritate în: Nóra Ugron, Martelli Maria & Popovici, Veda. “Relationality, Not Universality: A Dialogue on Solidarity Across Movements, Borders and Species.” Vol. 10 (2025) Matters: Journal of New Materialist Research, https://revistes.ub.edu/index.php/matter/article/view/49358.

[29] Anonymous, 68.

[30] Anonymous, 86.

[31] Best.

[32] Anonymous. Un alt argument în sprijinul acțiunii directe provine din cartea mai recentă despre rezistența climatică scrisă de Malm. Vezi Andreas Malm, How to Blow Up a Pipeline: Learning to Fight in a World on Fire (London: Verso Books, 2021).

[33] Anonymous, 95.

[34] Balzano.

[35] De la Ferguson la Palestina este preluat din cartea Angelei Davis intitulată „Freedom is a constant struggle” (Libertatea este o luptă constantă), care subliniază legătura dintre lupta pentru eliberarea Black – după uciderea lui Michael Brown – și eliberarea poporului palestinian de ocupația colonială și genocidul Israelului. Rojava se referă la revoluția care durează de mai bine de 10 ani în ceea ce este cunoscut astăzi ca Administrația Autonomă Democratică din Nordul și Estul Siriei, în timp ce Chiapas este zona geografică în care trăiesc popoarele indigene rebele și descentralizate și zapatistii, care au tendințe anarhiste. Sfârșitul apartheidului în Africa de Sud a necesitat decenii de rezistență, în timp ce Algeria a avut războiul său de independență față de Franța, în care au fost implicați și anarhiștii. Revoluția haitiană este cunoscută ca una dintre primele revolte anticoloniale, iar Filipine a avut propria luptă anticolonială la care au participat anarhiști. Anarhismul în Brazilia are o lungă istorie, în special în mișcarea muncitorească, în timp ce Spania este cunoscută pentru CNT și Revoluția din anii '30, când muncitorii au preluat controlul asupra pământului, au confiscat mijloacele de producție și au implementat procese democratice de luare a deciziilor la nivelul întregii societăți. Desigur, acestea sunt doar câteva exemple. Din fericire, lista este mult, mult mai lungă.

[36] Vezi Sarat Colling, Animal Resistance: Challenging the Boundaries of Speciesism; Jason Hribal, Fear of the Animal Planet: The Hidden History of Animal Resistance (Oakland: AK Press, 2010); Resistenza Animale, accessed May 30, 2025, https://resistenzanimale.noblogs.org/ și video-eseul nostru: just wondering, 2024, “Escape, Resistance and Solidarity – Farmed Animal Sanctuaries as the Heart of the Movement –” regizat de Aron Nor 37’18. https://justwondering.io/escape-resistance-and-solidarity/.

[37] Întreaga poveste a Camillei e povestită de Reggio. Vezi Marco Reggio, Cospirazione Animale. Tra azione diretta e intersezionalità.  (Rome: Meltemi Editore, 2022).